Newsflash

Rezultate căutare « oncologie medicala »


Aerul curat și binefăcător al lui „acasă”

de Demostene ŞOFRON - dec. 13, 2019

La Cluj-Napoca a fost marcat, recent, Centenarul școlii medicale clujene în limba română.

În lupta cu cancerul pulmonar, este esențial ajutorul psiho-oncologului

de Florentina Ionescu - nov. 29, 2019

Până nu demult, cancerul pulmonar era cea mai gravă formă dintre toate cancerele, punctează prof. dr. Ruxandra Ulmeanu, președintele Societății Române de Pneumologie (SRP), însă în prezent, datorită diagnosticului precoce și datorită noilor tratamente disponibile și la noi în țară (terapii țintite și imunoterapie), pacienții au șanse de supraviețuire mai mari. În ajutorul pacientului care luptă cu cancerul pulmonar vine echipa multidisciplinară formată din mai mulți medici specialiști, alături de care se află și psihologul.

Dahna are și modul pentru nevăzători

de Dan Dumitru MIHALACHE - nov. 22, 2019

Aplicația Dahna, lansată în februarie anul trecut de compania românească Cardioscience, pentru adoptarea unui stil de viață sănătos este, de-acum, funcțională și pentru nevăzători. Din 20 noiembrie, aplicația poate fi descărcată și gratuit.

Imunoterapia şi arta războiului contra cancerului

de Prof. dr. Șerban Negru - nov. 22, 2019

Aproape o treime dintre pacienţii cu cancer bronhopulmonar metastatic în viaţă la cinci ani? De-a dreptul incredibil, supravieţuirea la cinci ani în stadiul ăsta era de 2% în urmă cu câţiva ani!”

Un test genetic explică de ce răspundem diferit la alimente și arată intoleranțele genetice

de Florentina Ionescu - nov. 20, 2019

Testarea nutrigenetică este singura modalitate de diagnosticare a intoleranțelor genetice, spun experții din domeniul geneticii medicale. În acest context, recent, rețeaua de sănătate Regina Maria a anunțat că își completează portofoliul de servicii medicale cu teste genetice, unul dintre acestea fiind cel de nutrigenetică.

Premieră la Spitalul „Bagdasar-Arseni”: refacerea drenajului limfatic prin tehnici minim invazive

de Dan Dumitru MIHALACHE - nov. 15, 2019

În premieră într-un spital de stat din România au avut loc două intervenții microchirurgicale de refacere a drenajului limfatic și remitere a edemului. Intervențiile au fost efectuate joi la Spitalul Clinic de Urgență „Bagdasar-Arseni”. De acest tip de intervenții ar avea nevoie în special pacienții care au trecut prin anumite intervenții din sfera oncologică.

Echipa medicală, cheia reușitei în chirurgia cardiovasculară

de Stud. Anca Eftenoiu - nov. 15, 2019

În perioada 17-20 octombrie, la Poiana Brașov s-a desfășurat al 15-lea Congres Naţional al Societăţii Române de Chirurgie Cardiovasculară, împreună cu al 11-lea Simpozion al Asistenţilor de Chirurgie Cardiovasculară, ATI și Circulaţie Extracorporeală.

La București, s-a inaugurat policlinica privată de pediatrie The Light

de Dan Dumitru MIHALACHE - nov. 14, 2019

Rețeaua de sănătate Regina Maria a inaugurat, marți, policlinica privată de pediatrie The Light, într-o clădire modernă de birouri din vestul capitalei. Policlinica include o secție de recoltare, cabinete medicale și o clinică de recuperare medicală și sportivă – Kinetic Sport & Medicine.  

Medicii ar putea identifica microfracturile în culori, datorită unei noi tehnologii

de Florentina Ionescu - nov. 13, 2019

Experții spun că o nouă tehnologie de la baza radiografiei ar putea revoluționa modul în care medicii identifică anomaliile la nivel microscopic.

STRATEGII INDIVIDUALIZATE ÎN TRATAMENTUL CANCERULUI

de Dr. Monica-Emilia CHIRILĂ - nov. 1, 2019

Decizia de tratament este tot mai mult influenţată de parametrii imunohistochimici, moleculari sau genetici, în încercarea de a individualiza tratamentul și a obţine beneficiul maxim, cu efecte adverse minime.

Conexiuni în dermato-oncologie

de Dr. Andreea Matei - oct. 11, 2019

În perioada 18-21 septembrie, Bucureștiul a fost gazda celei de-a treia conferinţe a Asociaţiei Române de Imuno-Dermatologie, ce a reunit specialiști din dermatologie, farmacie, oftalmologie, pediatrie, alergologie, medicină de familie și mulţi alţii.

Prevenția medicală trebuie făcută cu toate instituțiile statului

de Florentina Ionescu - sept. 24, 2019

Reprezentanții autorităților din domeniu, societăți profesionale, experți în domeniul politicilor de sănătate și reprezentanți ai asociațiilor de pacienți s-au întâlnit astăzi, la Palatul Parlamentului, la Conferința Națională „Rolul Prevenției Medicale în Modernizarea Sistemelor de Sănătate”.

S-a deschis primul centru ISLE din România

de Theodora Şutiu - sept. 24, 2019

Cel de-al doilea centru ISLE de pregătire și specializare a noilor generații de profesioniști din domeniul medical a fost deschis, marți, de Grupul SofMedica. Investiția în cele două centre din Europa depășește 3 milioane de euro.

Campanie Viața medicală de conștientizare a cancerului de sân

de Dr. Mariana MINEA - sept. 19, 2019

Viața medicală se alătură eforturilor comunității și demarează, în luna octombrie, o campanie editorială de conștientizare a cancerului de sân. Printre profesioniștii care ni s-au alăturat sunt: prof. dr. Alexandru Blidaru (președintele Societăţii Române de Chirurgie a Sânului şi Oncologie), dr. Cristian Gabriel Viișoreanu, ambii chirurgi, şi dr. Dan Jinga, oncolog.

Substratul genetic al rezistenței la chimioterapice

de Dr. Mădălina Badea - sept. 10, 2019

Identificarea precoce a mutațiilor genetice ce conduc la dezvoltarea rezistenței la chimioterapice poate fi un pas esențial în ajustarea schemelor terapeutice la pacienții oncologici.

De ce unii oameni se simt mai odihniți?

de Dr. Alexandra GUȚĂ - sept. 10, 2019

Cercetătorii încă nu au căzut de acord cu privire la numărul optim al orelor de somn și la capacitatea de recuperare a nopților nedormite. Cu toate acestea, se știe că anumite persoane se simt odihnite chiar și după puține ore de somn. Explicația ar putea fi găsită chiar în codul genetic.

„Medicul este acum o adevărată corporaţie”

de Dr. Mariana MINEA - sept. 6, 2019

Medicii sunt tot mai interesaţi de aspectele legislative care le afectează activitatea profesională, întrucât actele normative emise de autorităţile competente aduc frecvent schimbări care le pot influenţa semnificativ profesia.

Tumor board și managementul de caz

de Redacția Viața Medicală - aug. 16, 2019

Peste 50.000 de români își pierd viaţa anual din cauza cancerului. Anul trecut, în România s-au înregistrat aproape 84.000 de cazuri noi de cancer, conform Institutului Naţional de Sănătate Publică (INSP).

Complicitatea medicală

de Dr. Gabriel DIACONU - aug. 2, 2019

De-a lungul istoriei, medicii au interacţionat cu sisteme și orânduiri.

Simularea medicală pregătește personalul pentru situaţiile neobișnuite

de Dan Dumitru MIHALACHE - aug. 2, 2019

Pentru reducerea numărului deceselor, ţările care pun accentul pe instruirea eficientă a personalului medical au apelat la simularea medicală.

Căutare Avansată

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe